Curs Noua Medicină Germanică

afis NMG-1Noua Medicină Germanică

O nouă paradigmă a sănătăţii şi vindecării

Corpul nostru este conceput într-un mod strălucit pentru a ne sprijini şi a ne susţine. Paradigma NMG aduce o conştientizare a corpului nostru prin care noi putem în mod ştiinţific să înţelegem şi să ne apropiem de sănătate şi starea de bine fără frică.

NMG oferă un sistem complet ştiinţific care explică cauza, dezvoltarea şi vindecarea naturală a „bolilor”.

Unii spun că a produs a treia revoluţie din istoria medicinei. Alţii sunt mai sceptici. Cert este faptul ca aceasta teorie a lui doctorului Hamer a născut numeroase dispute în lumea medicală. Odată cu apariţia rezultatelor concrete – mii de pacienţi vindecaţi de cancer – ideile revoluţionare ale lui Hamer au străbătut în lung şi-n lat o lume întreagă.

Dr. Ryke Geerd Hamer, are peste 40.000 de studii de caz, care dovedesc că „bolile” nu sunt disfuncţii aşa cum se presupunea anterior. Acestea sunt programe biologice cu sens, concepute de natură pentru a ne ajuta să trecem printr-un şoc neaşteptat. Acest fapt este susţinut în mod constant cu ajutorul imagisticii cerebrale. Şocul conflictual afectează simultan psihicul, un focar precis din creier şi ţesutul specific al unui organ corelat cu acest focar.

În situaţia rezolvării conflictului, programul biologic are două faze. În faza de conflict activ, persoana se gândeşte tot timpul la şocul experimentat, apar probleme de somn, işi pierde apetitul şi are mâini reci.

Faza de vindecare începe când conflictul este rezolvat. Ţesutul afectat trece prin reparare şi regenerare. Durerea, inflamaţia, supuraţia, febra, infecţia şi oboseala sunt câteva semne clare ce indică rezolvarea conflictului şi faza de vindecare a programului biologic.

Ce veţi învăţa la acest seminar:
• Care sunt Cele 5 Legi Biologice;
• Să identifici fazele de boală oricând şi la oricine;
• Să anulezi frica de boală şi de moarte;
• Să faci diferenţa dintre un şoc conflictual biologic şi un conflict psihologic
• Să determini sensul biologic al Bolilor / Simptomelor în funcţie de localizarea lor la nivelul corpului
• Să depistezi legătura Creier-Microbi-Simptome
• Să faci corelaţie între fiecare tip de boală şi releul corespondent din creier
• Să conştientizezi cum este REVERSIBIL orice proces patologic din corpul nostru

Din păcate, cursul din 17-19 aprilie se anulează. Se va reprograma în cursul lunii mai.

Modulul 1: 17 – 19 aprilie 2015

Modulul 2: 

La Modulul 2, având în vedere că se predau noțiuni mai avansate, pot participa cei care au participat anterior la cel puțin un curs sau modul de NMG, susținut de Iustin Loiș sau de alte persoane care predau această tehnică.

Valoarea seminarului este de 300 RON. Cei care achita avansul de 100 RON până la 15 aprilie inclusiv, beneficiază de prețul promoțional de 250 RON. Avansul se achită în contul RO33 BTRL 0130 1201 9016 90XX, titular cont Loiș Iustin Alexandru.

Studenții, pensionarii și membrii aceleiași familii care vin împreună plătesc doar 200 de lei.

Pentru Modului 2, prețul este același, iar reducerea este valabilă pentru cei ce plătesc avansul până cel târziu … 2015.

iustinSeminarul va fi susţinut de Dr. Iustin Loiș, consultant acreditat cu diplomă din partea Universităţii din Sandefjord – Norvegia, înfiinţată de Dr. Hamer.

Locația: Cluj-Napoca, str. Tipografiei nr. 21 ap.2.

Contact pentru înscrieri: Ada Azap 0747-751035

Cursul este structurat pe doua module. Un modul se desfășoară pe perioada unui week-end, cu următorul program:
– vineri: 17 – 21.00
– sâmbătă: 09.00 – 20.00 (pauza de masă între 14.00 – 15:30)
– duminică: 09.00 – 20.00 (pauza de masă între 14.00 – 15:30)
Ca și suport de curs, fiecare cursant ca primi în format electronic cartea Dr. Hamer în limba română.

La Modulul 1, Sâmbătă și duminică seara de la 18:00-20:00 se vor preda Codul Emoțiilor si EFT (Tehnicile de Eliberare Emoțională).

La Modului 2, în același interval, se vor preda elemente din metoda Călătoria (a lui Brandon Bays).

Mai jos găsiți conținutul Modulului 2:

NMG Modulul al 2-lea:
CORTEXUL TEMPORAL – ARIILE TERITORIALE
– Fostele ducte branhiale: Carcinomul bronșic cu celule mici, Limfomul Non-Hodgkin
– Bronhiile: Bronșita, Pneumonia, Astmul, Carcinomul bronhopulmonar
– Laringele: Laringita, Carcinomul Laringian
– Colul uterin (cervix): Amenoree, Dismenoree, Carcinomul de col uterin
– PBS ale Inimii: Angina pectorală, Infarctul coronarian şi miocardic, Embolismul pulmonar, Flutterul atrial, Hipertrofia cardiacă, Insuficiența mitrală și tricuspidiană, Insuficiență cardiacă, Ateroscleroza
– Ductele biliare hepatice, ductele pancreatice, stomacul (curbura mică): Hepatita, Colecistita, Colangiocarcinomul, Pancreatita, Cancer epitelial pancreatic, Ulcerul gastro-duodenal
– Mucoasa Rectală: Carcinomul rectal, Hemoroizii
– Pelvisul renal, uretere, vezica urinară: Pielonefrită, Carcinomul renal, Cistită, Carcinomul vezicii urinare, Uretrita
PROGRAMELE BIOLOGICE SPECIALE (PBS) ALE ANALIZATORILOR
PBS ale Analizatorului Tactil (PIELEA)
– DERMUL: Melanom, Zona Zoster, Acnee, Ciuperca piciorului, Onicomicoză, Ciuma bubonică, Lepra, Sarcomul Kaposi, Lupus vulgaris
– EPIDERMUL: Eczema, Dermatita, Varicela, Pojarul, Verucile (Negii), Alopecia, Psoriazisul, Herpesul, Sclerodermia, Vitiligo.
PBS ale Analizatorului Olfactiv (Mucoasa nazală): Sinuzita, Polipii nazali, Rinita, Anosmia
PBS ale Analizatorului Auditiv (Urechea): Otita, Tinitusul, Hipoacuzia, Vertijul
PBS ale Analizatorului Vizual (Ochii): Ochii uscați, Colobomul, Conjunctivita, Blefarita, Keratita, Cataracta, Dezlipirea de retină, Miopia, Hipermetropia, Degenerarea maculară, Glaucomul
PBS ALE GLANDELOR
– Gl. Hipofiza: Adenomul hipofizar, Acromegalia, Gigantismul, Nanismul Hipofizar
– Gl. Lacrimală, Gl. Salivare: Sdr. SICCA, Sdr. Sjogren, Xerostomia, Oreionul
– Gl. Tiroidă: Nodulii, Chistele, Hipertiroidismul (Basedow Graves), Hipotiroidismul, Tiroidita Hashimoto,
– Gl. Paratiroide: Hiperparatiroidismul
– Gl. Suprarenale: Feocromocitomul, Sdr. Cushing, Hirsutismul, Cancerul gl. Suprarenale
– Pancreasul Endocrin: Diabetul Tip I și II
PBS ALE DINȚILOR
TULBURĂRI DE COMPORTAMENT ŞI DEZECHILIBRE MENTALE
Constelațiie trunchiului cerebral
Constelațiie cerebelului
Constelațiie substanței albe
Constelațiie cortexului cerebral:
– Constelația Cortexului Premotor Senzorial
– Constelația Cortexului Motor
– Constelația Cortexului Senzorial
– Constelația Cortexului Post-Senzorial
– Constelația Cortexului Vizual
– Constelația Releelor de reglare a glicemiei
– Constelația Talamusului
– Constelația Conflictelor de Auz
– Constelația Conflictelor de Miros
Depresia Primară / Mania Primară
CONSTELAȚII SCHIZOFRENICE LEGATE DE LOBUL TEMPORAL (MANIACO-DEPRESIVE)
Imaturitatea Emoțională
Constelația Post-Mortem
Constelația Casanova
Constelația Nimfo
Biologia Orgasmulului
Natura Homosexualității
Constelația Agresivității
Constelația Mitomanului
Constelația Autismului
Constelația Aerianului
Constelația Anorexiei
Constelația Bulimiei
Constelația Paranoia (Mania Persecuției)

curs EFT
FELICITĂRI! Te-ai înscris cu succes!
Foloseşte butoanele de mai jos pentru a-ţi invita prietenii la acest curs, ca să vă bucuraţi împreună de această experienţă!
Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Cine ţi-a recomandat evenimentul?
FORMULAR ÎNSCRIERE:
Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Fii la curent cu evenimentele din orașul tău!
Informațiile tale sunt în siguranță la noi.
newsletter
FELICITĂRI! Te-ai abonat cu succes!
Foloseşte butoanele de mai jos pentru a-ţi invita prietenii să se alăture comunității INFO SPIRITUAL!
newsletter
FELICITĂRI! Te-ai înscris cu succes!
Fii atent la adresa de email.
Vei primi detalii despre pasul următor! Și nu uita să recomanzi acest eveniment și prietenilor tăi!
Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Ce tip de bilet doreşti?
FORMULAR ÎNSCRIERE FESTIVAL:
felicitari festival 2017
FELICITĂRI! Te-ai înscris cu succes!
Fii atent la adresa de email.
Vei primi detalii despre pasul următor! Și nu uita să recomanzi acest eveniment și prietenilor tăi!
Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Cine ţi-a recomandat evenimentul?
FORMULAR ÎNSCRIERE: