Târgul terapiilor

În perioada 14-15 octombrie 2017 va avea loc la Cluj-Napoca, în incinta Bibliotecii Județene „Octavian Goga” a patra ediţie a Târgului de terapii complementare “Sănătatea – alternative”. Intenţia noastră este de a promova terapeuţii clujeni şi de a informa locuitorii Clujului despre existenţa terapiilor complementare, ca alternativă la medicina alopată.

În cadrul evenimentului va fi o secţiune de târg, unde terapeuţii vor expune materiale promoţionale şi vor oferi vizitatorilor informaţii despre terapiile practicate, precum şi o zonă de demonstraţii, unde terapeuţii vor exemplifica terapiile şi vor oferi mai multe detalii despre ele, în maxim 30 de minute. Vor fi 16 de astfel de demonstraţii, repartizate pe parcursul celor două zile. Programul, pe ore îl puteţi vedea mai jos, se completează din mers, va fi final în jurul datei de 10 octombrie.

De asemenea, va exista şi o secţiune de discuții, 4 discuții pe teme legate de sănătate, între terapeuți specialiști în subiectul respectiv, cu un moderator și întrebări din public.

Va fi și o secțiune de târg de produse, de unde veți putea achiziționa cărți, remedii naturiste, produse alimentare bio, cosmetice naturale, pietre semiprețioase, recipiente pentru purificat apa și multe altele.

Cea de-a doua zi se va termina cu un concert terapeutic.

Accesul publicului se va face contra sumei de 15 lei / zi. Vă rugăm să ajungeți la locație cel mai târziu la ora 9,50, pentru a putea face înregistrarea participanților și pentru a putea începe programul la timp. Sigur, puteți veni la orice oră, dacă nu doriți să participați la întregul program.

Înscrierile se fac completând formularul de mai jos:

Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Cine ţi-a recomandat evenimentul?
FORMULAR ÎNSCRIERE:

Program:

Sâmbătă:
10-10,30 Ada Anastasiu – Deschiderea evenimentului
10,30-11
11-11,30 Călin Cifor – Terapie Bowen
11,30-12 Letiția Covaci – Access Bars
12-12,30 Anca Pal – Procesele de corp Access Consciousness

12,30-14 Tema 1: Sănătatea și stilul de viață

14-16         Pauză de masă

16-16,30 Flaviu Pop – Recall Healing

16,30-17,00 Flaviu Pop – Vindecare Biodinamică

17,00-17,30 Crina Vereș – Noua Medicină Germanică
17,30-19 Tema 2: Autovindecarea – mit sau realitate? cu Crina Vereș,

19 – 20 Concert terapeutic

Duminică:
10-10,30
10,30-11 Marian Georgescu – Reintegrarea Divină
11-11,30 Gloria Tălmaciu – Constelații familiale
11,30-12 Prof.univ.dr. Adrian Nicula – Metode de diagnosticare energetică pe iris, aură, câmp energetic
12-12,30 Prof.univ.dr. Adrian Nicula – Nutriția celulară; rolul antioxidanților în protejarea celulelor

12,30-14 Tema 3: Nutriția și sănătatea cu

14-16         Pauză de masă

16-16,30 Sandra Lădar – Terapie craniosacrală
16,30-17 Sandra Lădar & echipa – Yumeiho
17-17,30 Flavius Țurcanu – Coaching pentru îmbunătățirea vederii
17,30-19 Tema 4: Relațiile interumane și sănătatea cu Flavius Țurcanu, Anca Pal
19 – 20 Concert terapeutic

 

Târg Terapii:

Access Bars / Consciousness: Anca Pal, Letiția Covaci

Aromaterapie:

Rejuvance:

Raindrop:

Recall Healing: Flaviu Pop

Terapie craniosacrală: Sandra Lădar

Vindecare Reconectivă:

Vindecare Biodinamică: Flaviu Pop

Noua Medicină Germanică: Crina Vereș

Yumeiho: Sandra Lădar

Reintegrare divină: Marian Georgescu

Terapie Bowen – ZEM Center, Călin Cifor

 

Târg produse:

Freya cosmetice naturale

Eden săpunuri naturale

cărți spirituale de la Editura For You

cărți de Elena Jucan

Agartha Shop – produse aromatherapy și cristaloterapie

 

 

Înscrierile pentru terapeuţi si expozanţi se fac la numărul de telefon 0747-751035.

 

curs EFT
FELICITĂRI! Te-ai înscris cu succes!
Foloseşte butoanele de mai jos pentru a-ţi invita prietenii la acest curs, ca să vă bucuraţi împreună de această experienţă!
Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Cine ţi-a recomandat evenimentul?
FORMULAR ÎNSCRIERE:
Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Fii la curent cu evenimentele din orașul tău!
Informațiile tale sunt în siguranță la noi.
newsletter
FELICITĂRI! Te-ai abonat cu succes!
Foloseşte butoanele de mai jos pentru a-ţi invita prietenii să se alăture comunității INFO SPIRITUAL!
newsletter
FELICITĂRI! Te-ai înscris cu succes!
Fii atent la adresa de email.
Vei primi detalii despre pasul următor! Și nu uita să recomanzi acest eveniment și prietenilor tăi!
Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Ce tip de bilet doreşti?
FORMULAR ÎNSCRIERE FESTIVAL:
felicitari festival 2017
FELICITĂRI! Te-ai înscris cu succes!
Fii atent la adresa de email.
Vei primi detalii despre pasul următor! Și nu uita să recomanzi acest eveniment și prietenilor tăi!
Nume şi Prenume
Adresa de Email
Număr de telefon
Cine ţi-a recomandat evenimentul?
FORMULAR ÎNSCRIERE: