Cum folosim EMOȚIILE pentru a deveni mai conștienți?


În acest articol voi explica, în detaliu, cum putem folosi emoțiile pentru a identifica credințele din interiorul nostru care nu ne ajută.

În psihologia cognitivă se folosește modelul ABC, în care A este evenimentul activator (care poate fi extern sau intern), B sunt credințele noastre (de la Belief (eng.), care pot fi conștiente sau inconștiente), iar C sunt consecințele (care pot lua forma emoțiilor, comportamentelor sau manifestărilor fiziologice). Practic, pentru a elimina o emoție sau un comportament care nu e în acord cu cine alegem să fim, e necesar să descoperim credințele care stau la baza acestora. Demersul de mai jos se va concentra pe emoții, pentru că, practic, emoția e “combustibilul” comportamentelor.

Concret, în fiecare moment când simt o emoție negativă (care are legătură cu orice aspect din viața mea), intru și investighez acea emoție, folosind anumite întrebări:  Ce emoție simt? (frică, furie, supărare, neliniște, frustrare…), De ce simt această emoție? (de ce anume mi-e frică, ce anume îmi cauzează furie, frustrare etc.), Este acestă emoție justificată ACUM? (sunt motive REALE pentru care să-mi fie frică / să fiu furios…). Dacă răspunsul la această întrebare este DA (Sunt în junglă și mă urmărește un tigru… Este frica justificată? DA) atunci reacționez adecvat situației (o iau la fugă, scot pușca… practic analizez variantele disponibile și o aleg pe aceea care mi se pare cea mai eficientă). Emoția, în acest caz, este justificată și binevenită, pentru că mă ajută să fac față unui pericol din realitatea mea fizică. Dacă răspunsul este DA, dar nu există nicio amenințare reală la adresa vieții mele, atunci pot continua cu întrebările: De ce cred eu că această emoție este justificată?

Și mintea mea va începe să-mi aducă argumente… Iau fiecare argument în parte și încerc să văd ce e dincolo de el, care e credința-sursă din spate, folosind întrebarea “No, și?” sau, pentru cei care nu sunt ardeleni 🙂 “Și ce dacă…?”. Și, din aproape în aproape, ajung la un punct care DOARE. Acolo e rana, frica, nesiguranța, îndoiala… Dar CINE crede asta? Ce parte din mine poate fi rănită, speriată, înfricoșată, furioasă? Dacă eu cred că sunt o ființă umană limitată, care trebuie să se lupte din greu ca să supraviețuiască, care trebuie să facă ceva ca să merite iubirea altor oameni… asta voi trăi ca experiență.

Dar dacă s-a trezit în mine acea parte care ȘTIE că sunt o ființă divină, nelimitată, care a venit în această lume ca să trăiască experiența măreției sale, o ființă de iubire, lumină, bucurie, bunătate, abundență, putere… și toate celelalte calități pe care i le atribuim Divinității, atunci pot alege altceva. Pot alege să mă identific, în fiecare moment de acum, cu ACEA prezență din interiorul meu, NU cu ego-ul. Când realizez că toate lucrurile care îmi provoacă suferință, într-un fel sau altul, vin dintr-o parte care crede că a fost rănită, dar care NU E REALĂ, și aleg să mă identific cu acea parte care NU POATE FI RĂNITĂ, atunci sunt în acestă lume, dar nu mai aparțin ei. Văd toate lucrurile care credeam că mă pot răni și îmi dau seama că nu au nicio putere reală asupra mea… Și, prin fiecare gând, cuvânt și faptă, aleg să manifest în acestă lume fizică DUMNEZEUL din interiorul meu.

Dacă răspunsul la întrebarea Este acestă emoție justificată ACUM? este NU, atunci înseamnă că emoția este nejustificată. Când într-adevăr realizez că nu am niciun motiv, în acest moment, să simt acea emoție, aceasta dispare, fără urmă… Doar că, de multe ori, nu se întâmplă asta. Pun întrebarea, obțin un răspuns, dar frica / furia… persistă. Atunci, merg mai departe cu întrebările: Și ce altceva ar mai putea fi aici? Iar, dacă ești cu adevărat deschis și vrei să știi adevărul, acesta ți se va revela…

Multă lume, din păcate, fuge de acest proces… De ce? Pentru că, de obicei, când pui genul ăsta de întrebări, vei primi răspunsuri pe care NU VREI să le auzi. Îți vei vedea toate aspectele mai puțin frumoase ale personalității tale, acele aspecte de care ți-e atât de rușine încât le-ai ascuns bine de tot, să nu le mai vezi nici tu. Și cu atât mai puțin cei de lângă tine… Dar până nu intri în acea zonă, până când nu ai curajul să îți confrunți UMBRA, să-i vezi toate aspectele și să-ți dai seama că partea rănită din tine a creat toate astea pentru a te proteja, e practic imposibil să ajungi la armonie și pace interioară reală. E important să-ți asumi toate acele lucruri, să realizezi că nimeni din afara ta nu are puterea să te facă să te simți într-un anumit fel. Tu alegi, în fiecare moment, ce simți și cum reacționezi. Doar că, în majoritatea cazurilor, faci asta INCONȘTIENT. Când reușești să vezi ÎN TINE cauzele comportamentelor și emoțiilor tale, aduci totul la lumină și, din acel moment, poți alege CONȘTIENT reacția pe care o ai, în funcție de ce îți dorești cu adevărat de la acea situație sau persoană.

Dacă simți că ai nevoie de ajutor în acest proces, de cineva care să te ajute să pui întrebările potrivite, mă poți contacta pentru o sesiune de COACHING HOLISTIC, pe adresa office@info-spiritual.ro. Namaste!

 

 

Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Vreau să primesc ultimele noutăți pe email.
Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Vreau să primesc pe email noutăți

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.