Darurile din UMBRĂ


Când am ales umbra ca temă a festivalului Evoluție conștientă nu mă așteptam ca această alegere să-mi influențeze chiar atât de mult viața. Cuvântul a venit din interiorul meu, când am pus întrebarea “oare care să fie tema?”. Mintea mea a zis “Ok, e o temă interesantă, se poate vorbi mult despre asta, am și o poză care se potrivește ca afiș… adjudecat!”. M-am și pus pe mine ca speaker, în deschidere… gândindu-mă că fac un conspect din Debbie Ford și Jung, cu ceva exemple personale… și gata. Doar că promisiunea festivalului este de a aduce vorbitori autentici, care să vorbească din proprie experiență. Și uite cum Universul te ajută, chiar și atunci când poate nu ai vrea asta… Adică, chiar vrei să vorbești despre Umbră? Perfect, atunci hai să vorbești din experiență, nu din cărți.

Ultimele săptămâni au fost pentru mine o perioadă extrem de intensă de explorare a umbrei, în cele mai profunde și diverse ipostaze. Am început cu emoțiile: frică, furie, frustrare, ură, gelozie, tristețe, disperare… cam toate emoțiile pe care preferăm să le ocolim. Am stat acolo, în ele, încercând să-mi dau seama de unde vin. Așa am ajuns la gânduri. La dialogul constant din interiorul capului meu, la acel EU care creează povești  și emite păreri personale… până când am realizat că acele păreri, afirmații tranșante, credințe se bat cap în cap. Că acolo, în interior, sunt mai multe voci. Care e vocea cea adevărată? Și am realizat că mintea nu poate răspunde la această întrebare. Am făcut cunoștință, în mine, cu Sfidătorul (vezi documetarul Lo Sfidante, aici). Am văzut cum marea majoritate a trăirilor negative nu sunt altceva decât rezultatul unui proces complex, prin care Sfidătorul (citește mintea superficială) se hrănește cu energia noastră. Și că atunci când nu i-am mai acordat atenție, toate poveștile, cu emoțiile aferente, au dispărut în neant…

Apoi a venit Cătălin Manea și ne-a explicat cum funcționează Ego-ul. L-am auzit de zeci de ori înainte dar, de data asta, am avut impresia că vorbește doar pentru mine. Și mi-a răspuns, credeam eu, la întrebarea “De ce?”. Ego-ul e doar o structură de consum, a cărei principală ocupație este de a se hrăni pe sine, cu produsul următoarei deveniri. Că, pentru el, toți oamenii din viața noastră, toate experiențele, toate obiectele, formele de care ne atașăm sunt doar surse de hrană. Și, sigur, dacă o sursă de hrană îi e amenințată, va protesta! Va lupta cu toate armele (gânduri, emoții) pentru a primi în continuare ceea ce dorește. Asta explică frica, mi-am zis eu. Doar că, cu toată înțelegerea mea (intelectuală :)), frica era tot acolo, înăuntru, măcinându-mă încet.

Ok, sigur mai e ceva… A, știu: rănile din copilărie. Conflictul de abandon, de separare… L-am găsit și pe ăla. Am realizat, logic, că dacă pentru un bebeluș separarea de adulții care au grijă de el poate fi, la modul real, o problemă de supraviețuire, pentru un adult nici vorbă de așa ceva. Chiar dacă o persoană dragă pleacă de lângă tine, viața merge înainte. Sigur, nu-ți place, te doare… dar mergi mai departe. Și, în ciuda acestei înțelegeri, frica era tot acolo…

Până cănd mi-am dat seama că, prin toate încercările de a înțelege ce se întâmplă, scopul meu era unul singur: acela de a SCĂPA de frică! Același impuls al EGO-ului de a fugi de durere și a căuta plăcerea… Nu mi-a trecut nicio clipă prin cap că frica aia era acolo ca un prieten, să mă învețe ceva. Că, până nu o accept și nu o îmbrățișez, până nu-i văd DARUL, nu va dispărea. Voiam să fug, să mă ascund cu capul din nisip, să elimin din viața mea toți factorii care îmi provocau frica… până cînd mi-am dat seama că, făcând asta, nu fac altceva decât să resping Viața. Să spun: “Facă-se voia TA dar, dacă se poate, cum vreau EU…”.

Am realizat că eu creez acea realitate care doare, pentru a vindeca ceva profund în interiorul meu și, de fapt, că acea rană nici măcar nu-mi aparține… e o rană ancestrală, pe care o poartă toate femeile. De fapt, o purtăm toți, femei și bărbați deopotrivă. Și că viața nu e altceva decât un uriaș workshop de constelații familiale, în care aducem în viața noastră persoanele perfecte pentru rolurile respective, încercând, din nou și din nou, să vindecăm rana primordială: SEPARAREA. Ruptura din interiorul femininului. Păcatul primordial, Adam și Eva, Grădina Raiului… Doar că, fără acea “ruptură”, nimic din toate astea n-ar exista, iar lumea ar fi încă înainte de Big Bang.  Iar la întrebarea “De ce toate astea?” răspunsul care mi-a venit a fost “Pentru că ne place la nebunie acest joc, e atât de fain :)”.

Deci RANA e doar o iluzie, un pretext pentru ca noi să ne jucăm frumos, să ne putem bucura de minunea numită VIAȚĂ. Frica te ajută să-ți amintești cât de importantă e Viața, iar UMBRA împreună cu lumina creează doar cadrul perfect pentru ca acest joc să fie posibil.

Dacă vrei să explorezi și tu acest subiect, te așteptăm cu drag la Festivalul de spiritualitate “Evoluție Conștientă”, în perioada 27-28 mai, la Cluj-Napoca. Găsești detalii aici.

Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Vreau să primesc ultimele noutăți pe email.
Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Vreau să primesc pe email noutăți

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.