Stilurile de relaționare și armonia în relații


De curând mi-am amintit despre diagrama stilurilor de relaționare din analiza tranzacțională, pe care am întâlnit-o pentru prima dată prin 2012, la cursul de formator. La momentul respectiv, m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama de ce relațiile mele nu funcționau așa cum mi-aș fi dorit. Am realizat că, în majoritatea relațiilor, adoptam o atitudine agresivă, cea care pornește de la premisa ”Eu sunt OK, tu nu ești OK”.

O persoană care are această atitudine de bază se consideră superioară tuturor, specială și consideră majoritatea celorlalți oameni ca fiind defecți într-un fel sau altul. În interacțiunile cu ceilalți, trece de obicei prin toate ipostazele din triunghiul lipsei de putere: Victimă-Agresor-Salvator.

Se consideră o VICTIMĂ când ceilalți fac ceva ce ei nu îi convine (și, evident, are DREPTATE!), apoi fie devine AGRESOR, considerând perfect justificat să pedepsească într-un fel sau altul persoana care i-a greșit, fie intră în postura de SALVATOR, încercând să o corecteze, să o ”repare”. Credința de bază din subconștient este: ”Eu sunt perfect. Ceilalți au probleme…”

Persoanele din cadranul opus, cel PASIV, se consideră inferioare celorlalți, lipsite de valoare și, de obicei, încearcă să compenseze făcând lucruri doar pentru ceilalți. Se consideră atât de defecte și neimportante, încât li se pare normal să să pună întotdeauna pe ultimul loc.

Genul ăsta de persoană va avea tendința să intre în relații de co-dependență și își va dedica majoritatea timpului satisfacerii nevoilor celorlalți. Este VICTIMA perfectă, cea care consideră că nu merită mai mult de atât. Nu se va revolta, nu-i va ataca pe ceilalți, dimpotrivă, parcă cere să fie abuzată în continuare. Credința de bază din subconștient este: ”Eu nu merit!”.

Cel de-al treilea stil disfuncțional de relaționare este cel PASIV-AGRESIV. Acesta pleacă de la atitudinea Eu nu sunt OK – dar nici tu nu ești OK. În relații, adoptă când atitudinea pasivă, când pe cea agresivă. Crede că toți oamenii sunt defecți, cu el în frunte, de aici atitudinea de lipsă de speranță și incapacitatea de a vedea soluțiile constructive. Este pesimistul de serviciu, cel care-ți va explica cu argumente de ce nimic nu merge bine, nici nu va merge vreodată.

Și pe el îl vom găsi în toate cele 3 ipostaze ale triunghiului Victimă-Agresor-Salvator. Doar că, spre deosebire de Agresorul care se consideră ok și își va direcționa agresivitatea doar spre ceilalți, acest tip se agresează și pe sine, mergând până la comportamente masochiste. Credința de bază din subconștient este: ”Niciunul dintre noi nu merită!”.

În viața de zi cu zi, fiecare dintre noi adoptăm diferite stiluri în raport cu diferite persoane sau situații. Astfel, ești tentat să reacționezi dintr-o poziție AGRESIVĂ atunci când cinva are un comportament care contravine principiilor tale. Și, în loc să judeci doar comportamentul, ai tendința să transferi judecata asupra persoanei, considerând-o ne-OK. La fel, când te surprinzi pe tine făcând ceva ce contrazice principiilor tale, ai tendința să te consideri mai puțin OK.

Asta, sigur, până când realizezi că fiecare dintre noi suntem unici, deosebiți, cu propriile noastre așa-zise calități și defecte. Când îți dai seama că toți avem în interiorul nostru TOATE calitățile și defectele umane și cam aceleași programe disfuncționale în subconștient, aceleași răni și frici, care, în anumite situații, ne fac să acționăm într-un mod mai puțin armonios.

Înțelegând acest lucru, ajungi să te poziționezi tot mai frecvent în cadranul sănătos, cel ASERTIV, în care te consideri OK și îi consideri și pe ceilalți la fel. Încetezi de a te mai judeca pe tine sau pe cei din jur în funcție de comportamentele mai puțin inspirate și reușești să vezi aspectele pozitive din tine și din ceilalți.

Începi să ai încredere în capacitatea oamenilor de a fi buni și ”hrănești” printr-o atitudine iubitoare față de ei (și față de tine) aspectele armonioase. Înveți să adopți limite sănătoase în relații și nu te mai consideri nici superior, nici inferior. Te accepți și te valorizezi pe tine exact așa cum ești și faci același lucru și cu ceilalți. Iar relațiile tale, încet-încet, vor ajunge să reflecte acest lucru. 🙂

Tu în ce cadran te situezi în majoritatea timpului? Lasă un comentariu în căsuța de mai jos!

Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Vreau să primesc ultimele noutăți pe email.
Abonează-te la Newsletter-ul INFO SPIRITUAL
Vreau să primesc pe email noutăți

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.